Renault

Renault S.A. (pronunţat /ʀə'no/) este un producător francez de automobile, furgonete, autobuze, tractoare şi autocamioane. Compania mai este cunoscută pentru modul revoluţionar de design, pentru numeroasele progrese tehnologice (inclusiv cele ce privesc siguranţa pasagerilor şi a pietonilor) şi pentru motoarele folosite în competiţiile sportive.

[modifică] Istoria

[modifică] Primii ani (1898-1918)

Corporaţia Renault a fost fondată în anul 1898 de cei trei fraţii Renault, Louis, Marcel şi Fernand, dar şi prin contribuţia prietenilor lui Louis, Thomas Evert şi Julian Wyer. Louis a fost cel care a avut ideea de a proiecta şi construi câteva modele înainte de a-i coopta în echipă şi pe fraţii lui, renunţând să mai lucreze la afacerea cu textile a părinţilor lor.

Primul autoturism Renault, Renault Voiturette 1CV, a fost vândut unui prieten de-al tatălui celor trei, dar nu înainte ca Louis să testeze autoturismul. Clientul a fost impresionat de modul în care micul autoturism se comporta pe drum. Cei trei fraţi sesizează că singura modalitate de promovare pentru produsele lor îl reprezintă competiţiile automobilistice. Renault a avut parte de succes încă din prima cursă, ceea ce a condus la expansiunea companiei. Louis şi Marcel au participat la curse atumobilistice ca Paris-Trouville, Paris-Rambouillet si Paris-Ostende cu automobile produse de ei, dar în 1903 în timpul cursei Paris-Madrid, Marcel care avea 31 de ani a decedat în urma unui accident.

În aceeaşi cursă alţi 15 concurenţi au suferit de pe urma accidentelor, organizatorii au fost nevoiţi să anuleze cursa. Louis a suferit o imensă pierdere, nu numai că îşi pierduse fratele, dar îşi pierduse şi un mare susţinător al ideilor sale. De atunci Louis nu a mai participat la copetiţii automobilistice, angajând piloţi profesionişti care să apere prestigiul şi culorile companiei în numeroasele competiţii automobilstice din întreaga lume (Africa de Sud, Statele Unite, Cuba, America de Sud).

În 1906, modelul AK 90 CV câştigă primul Grand Prix. În anul 1909, Louis ia controlul total al companiei, după decesul fratelui său Fernand, deces venit după o lungă perioadă de suferinţă. Încă de la început, Renault a adus în industria auto o serie de inovaţii ce au contribuit la deschiderea unor noi orizonturi. Renault a fost primul producător de sedanuri şi a brevetat turbosuflanta. Pe vremea aceea, autoturismele erau produse de lux, iar preţul minim pentru un Renault era de 3000 de franci francezi, o sumă importantă pentru care un muncitor obişnuit trebuia să muncească zece ani.

În anii dinaintea Primului Război Mondial, Renault a produs taximetre, autobuze şi autocamioane comerciale. În timpul Primului Război Mondial (1914 - 1918), Renault a produs muniţie, avioane militare, vehicule militare (ca de exemplu revoluţionarul tanc Renault FT-17) dar şi ambulanţe, grupuri electrogene. Renault a devenit lider mondial în producţia de motoare de avion, avioanele echipate cu motoare produse de Louis stabilind record după record în ceea ce priveşte viteza de deplasare. Această performanţă s-a atins datorită modului de proiectare, ceea ce a făcut ca Louis Renault să fie felicitat de Forţele Aliate pentru contribuţiile companiei sale la victorie. Ca urmare a acestui succes, sigla Renault ilustra un tanc victorios. După război, Renault a devenit cel mai mare şi important producător privat din Franţa, iar Louis Renault deţinea 85% din acţiunile societăţii. Este construită o nouă uzină pe insula Seguin, la Billancourt; uzina reprezenta un simbol al prosperităţii.

În anul 1913, Louis introduce o nouă metodă de îmbunătăţire a producţiei, metoda lui Taylor, însă muncitorii nu o priveau cu ochi buni. Louis văzuse această metodă în vizita de la Ford, unde a observat gradul ridicat de eficienţă a acestui producător. În anii premergători Primului Război Mondial, fabrica avea 5000 de angajaţi care produceau 4200 de autoturisme pe an.

[modifică] Perioada interbelică (1919-1938)

În această perioadă, Louis Renault a lărgit gama de produse, introducând în producţie şi maşini agricole şi industriale. Chiar şi aşa Renault s-a luptat cu explozia comenzilor pentru autoturismele accesibile, problemele cu stocul de autoturisme şi cu forţa de muncă, factori ce au încetinit progresul companiei. De asemenea Renault a trebuit să găsească un mod eficient de distribuţie a automobilelor; astfel în 1920 s-a semnat un contract de distribuţie între Louis Renault şi Gustave Gueudet, un afacerist din nordul Franţei.

Înainte de Primul Război Mondial autoturismele Renault aveau un aspect aparte în special la partea frontală, datorită poziţiei neobişnuite a radiatorului care se afla în spatele motorului. În perioada de după război, 1920 - 1930, toate modelele Renault au început să aibă radiatorul în faţa motorului. Astfel, în 1925, sigla de pe capota motorului îşi schimba forma, trecând la forma de romb, familiară astăzi.

Renault a produs o gamă largă de produse de la modele în serii mici la modele în serii foarte mari. De exemplu 1928 a fost anul în care Renault a produs 45,809 de unităţi aparţinând celor şapte serii de modele, începând cu a 6cv, a 10cv, Monasix, 15cv, Vivasix, 18/24cv şi 40cv. Au existat opt stiluri de caroserie şi cele mai lungi şasiuri erau disponibile pentru caroseriile tip trăsură. Modelele au fost produse la diferite dimensiuni, însă cele mici ereau preferate de un număr mare de clienţi.

În anul 1928 Renault decide să exporte automobilele sale şi în Marea Britanie, operând o serie de modificări pentru ca modelele să corespundă condiţiilor de trafic din Regat. În consecinţă modelele erau mai ridicate, aveau radiatoarele şi caroseriile mai mari. Exporturile în Statele Unite s-au redus aproape la zero după ce atinseseră un maxim înainte de Primul Război Mondial. Modelul NM 40cv Tourer avea în Statele Unite un preţ de peste 4.600 USD, similar cu preţul unui Cadillac V12 Tourer, iar limuzina închisă denumită „7” costa 6.000 USD, fiind mai scumpă decât un Cadillac V16 Limousine. Întreaga serie era construită într-un stil conservator. În anul 1927 a fost lansat modelul Vivasix – PG1, care era un model sportiv de lux. Avea o caroserie din fier şi era echipată cu un motor cu 6 cilindri şi o capacitate cilindrică de 3180 cc.

Modelul „de Grand Luxe Renaults”, cu un ampatament de peste 3,68 metri, a fost produs într-un număr limitat de exemplare în două versiuni de motorizare, de 6 şi de 8 cilindri. Pentru modelele Grand Renault (NM, PI şi PZ) din 1927 cu motorizarea cu şase cilindri în linie s-a introdus o suspensie spate cu prindere în trei puncte, ceea ce a determinat o stabilitate sporită în condiţiile în care modelele atingeau viteze de peste 144 km/h. Modelul Reinastella cu 8 cilindri a fost introdus în 1929 şi a stat la baza modelului Suprastella (1939).

Pentru seria Grand Renault, s-au utilizat cantităţi importante de alumniniu. Motoarele, frânele, transmisia, dar şi alte componente ale maşinii erau din aluminiu. Din nefericire modelele au fost distruse pentru aluminiu care era necesar pentru producţia de tehnică militară.

[modifică] Perioada postbelică (1939-1971)

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, fabricile lui Louis Renault au fost preluate de nemţi prin Daimler-Benz şi a produs automobile pentru Germania Nazistă. Din acest motiv, Louis a fost arestat şi încarcerat la Fresnes, înaintea eliberării din 1944; Louis Renault a decedat în timp ce îşi pregătea apărarea. Ulterior, în urma unei autopsii, s-a descoperit cã decesul a survenit în urma fracturării gâtului. Acest indiciu pune sub semnul întrebării cauzele morţii lui Louis Renault, sugerând faptul că acesta a fost ucis. Activele sale industriale au fost confiscate de guvernul provizoriu din Franţa. Fabricile Renault au ajuns să facă parte din industria publicã (cunoscutã ca Régie Nationale des Usines Renault) sub conducerea de Pierre Lefaucheux.

În anii de după naţionalizare Renault a cunoscut o renaştere, ilustrată de lansarea modelului 4CV care avea motorul amplasat în partea din spate a maşinii. Modelul a fost lansat în 1946 şi în scurt timp a arătat că este un rival redutabil al unor maşini celebre ca de exemplu Morris Minor şi Volkswagen Beetle; succesul a constat în vânzări de peste o jumătate de milion de unităţi şi i-a convins pe cei de la Renault să-l lase în producţie până în 1961. De asemenea între anii 1951 şi 1960 s-a produs modelul Renault Fregate, care dispunea de un motor de 4 cilindri şi o capacitate cilindrică de 2 litri.

Înlocuitor pentru modelul 4CV a fost modelul Dauphine, care s-a vândut extrem de bine, astfel încât compania a extins producţia şi vânzările în alte ţări, inclusiv Africa şi America de Nord. În România, modelul s-a bucurat de un mare succes fiind importată ultima versiune numită Gordini. Însă în America de Nord, încă de la început (1960) autoturismul nu s-a vândut prea bine. Într-o încercare de a reveni la succesul obţinut de 4CV, Renault a lansat douã automobile care urmau sã devină modele de succes, Renault 4 şi Renault 8 (acesta a fost produs şi în România – şi se numea Dacia 1100) în 1961 şi respectiv 1962. Renault 4 a fost produs până în 1992. Ambele autoturisme au continuat tradiţia participărilor la cursele automobilistice; această tradiţie a fost ulterior sprijinită de compania Alpine. Datorită succesului celor două modele, Renault a mai lansat în 1966 modelul Renault 16. Prin acest model Renault a creat primul hatchback din lume, apoi clasa subcompactă.

[modifică] Era modernă (1972-1980)

Renault a anticipat criza de combustibil din 1973 şi a lanseat un model compact şi economic denumit Renault 5 în 1972. În acelaşi an compania Renault devine Campioana Mondială de Raliuri prin rezultatele remarcabile obţinute de Renault 5. 5-ul a rămas în producţie până în 1984, când a fost înlocuit cu Super5. Reţeta a fost oarecum aceeaşi, Renault Super5 a moştenit formele părintelui său. Criza energeticã a oferit companiei Renault şansa să recucerească piaţa nord-americană; în ciuda succesului de care s-a bucurat modelul Dauphine în Statele Unite în anii 1950, practic anii 1970 au însemnat pentru Renault dispariţia de pe piaţa americană.

Totuşi, la începutul deceniului, când criza energeticã a lovit continentul şi era nevoie de maşini mai mici şi mai economice, Renault dorea cu ardoare şi începea sã planifice întoarcerea pe piaţa americană, printr-o asociere cu fabricantul American Motors Corporation (AMC). Aceasta nu a fost prima colaborare dintre cele două companii. Anterior, AMC Rambler a fost comercializat prin IKA -Renault în Argentina sub marca Renault Torino.

Din 1962 până în 1967, Renault a asamblat în fabrica sa din Belgia sedanul Rambler Classic. Renault nu a avut automobilele de lux sau de dimensiuni mari în gama de produse, aşa că „Rambler Renault” a fost o alternativã la modelul Mercedes-Benz "Fintail". Asemănător cu soarta modelului Mercedes, multe dintre Rambler-uri au ajuns taxiuri.

Aceasta a fost una din seria de colaborări; între anii 1960 şi 1970, Renault a fondat filiale în Estul Europei — cea mai importantă fiind Uzina Dacia din România —, în Africa de Sud şi a pus bazele unei colaborări cu Volvo şi Peugeot (de exemplu, pentru dezvoltarea motorului PRV V6, care a fost folosit după 1970 pe Renault 30, Peugeot 604 şi Volvo 260). În America de Nord, Renault a continuat sã-şi sporească controlul asupra AMC, în 1980 deţinea 55% din acţiunile companiei; asocierea Renault-AMC a avut ca rezultat pătrunderea vehiculelor Jeep în Europa. Unii considerã că Jeep XJ Cherokee a fost un proiect realizat de inginerii celor doi producători AMC şi Renault, având la bază Seria XJ (AMC a insistat ca XJ Cherokee să fie proiectată de ei; totuşi inginerii de la Renault au proiectat suspensia pãrţii din faţã „Quadra-link” pentru seriile XJ).

Renault a vândut o serie de modele interesante în USA în anii 1980, în special autoturisme cu o imagine simplă dar inconfundabile, Renault Alliance GTA (Renault 9) şi GTA convertibilã (un sistem automat de decapotare) de asemenea motorul de 2,0 litri – un motor mare pentru o maşină din clasa ei; Renault a vândut şi alte modele în Statele Unite în timpul anilor 1980. Totuşi după asasinarea preşedintelui Renault, Georges Besse, în 1986, Renault a vândut AMC celor de la Chrysler. Renault Medallion (25 în Europa) (sedan şi wagon) a fost a vândut între 1987 şi 1989 prin reprezentanţii Jeep-Eagle. Jeep-Eagle a fost o nouă divizie creată de Chrysler după cumpărarea American Motors Corporation (AMC). Produsele Renault nu au mai fost importate în Statele Unite după 1989.

În urma ultimei colaborări dintre American Motors Corporation şi Renault a luat naştere modelul Eagle Premier; acesta era un sedan de clasă mare cu patru uşi, proiectat de o echipă comună. Modelul a fost proiectat în Bramalea, Ontario, Canada, şi avea să stea la baza altor modele cu o platformă comună (Chrysler LH platform): Eagle Vision şi Chrysler 300M.

Între 1960 şi 1980, Renault a început să se implice mai activ în motor-sport, în special în Formula 1. Compania a mai revoluţionat industria auto prin modelul Renault Espace care a fost primul minivan din lume.^{[necesită citare]} A doua generaţie Renault 5, Renault 9 (câştigătoare a titlului: „Cea mai bună maşină a anului în Europa”) şi modelul de lux Renault 25 au contribuit la clădirea reputaţiei, dar în acelaşi timp compania avea de suferit la capitolul calitate; problemele au atins apogeul cu modelul Renault 14 la începutul anilor 1980.

[modifică] Restructurarea (1981-1991)

Cu toate că modelele Renault se bucurau de succes atât pe stradă cât şi în competiţiile sportive, compania avea pierderi de un milion de franci pe lună, iar în 1984, a înregistrat un deficit de 12,5 milioane de franci. Această situaţie a determinat statul să intervină şi l-a numit preşedinte pe Georges Besse. El a redus dramatic din costuri, compania s-a retras din competiţiile sportive şi a concediat numeroşi salariaţi. Încercarea lui Basse de a reduce din deficitul din anii anteriori, începea să dea rezultate, însă în noimbrie 1986 acesta a fost asasinat de gruparea teroristă Action Directe. Succesorul la conducerea companiei a fost Raymond Lévy, acesta a continuat pe aceeaşi linie ca Basse, încât la sfârşitul anului 1987 compania înregistra o revenire financiară.

La începutul anilor 1990, Renault a lansat mai multe modele de succes, printre care Clio care a înlocuit modelul de success Renault 5, lansarea celei de a doua generaţi a modelului Renault Espace, Renault Twingo, Renault Laguna şi Renault 19. La mijlocul anilor 1990, Renault 19 a fost înlocuit de Renault Mégane care a fost prima maşina din lume care a acumulat 4 stele la testele de siguranta EuroNCAP. În 1998, Renault a continuat să surprindă, prin lansarea modelului Mégane Scénic, model care a reprezentat debutul unei noi clase de automobile, şi anume clasa monovolumelor compacte. Succesul companiei a determinat reintrarea în competiţiile sportive prin implicarea în Formula 1. Astfel Renault a colaborat cu Williams în anii 1992, 1993, 1996 şi 1997 şi o colaborare în 1995 cu Benetton.

[modifică] Privatizarea (1996 - 1999)

Privatizarea companiei, care s-a realizat în anul 1996, i-a permis acesteia să îşi deschidă noi fabrici în Europa de Est şi America de Sud, incluzând aici o nouă fabrică în Brazilia şi modernizarea celor din Argentina şi Turcia. La începutul secolului 21, Renault se remarcă printr-un design distinct şi ciudat; a doua generaţie a modelului Laguna şi Mégane se bucură de succes şi datorită designului cu forme unghiulare. Însă au existat modele care nu s-au bucurat de acelaşi success, astfel modelul coupé Avantime, care avea un design bizar, a înregistrat vânzari foarte slabe. Într-o situaţie similară se află şi modelul de lux Renault Vel Satis. Renault este producătorul cu cel mai mare număr de modele care au obţinut maximul de stele la testele EuroNCAP, prima care a primit 5 stele a fost modelul Laguna.

Renault este proprietarul companiilor Samsung Motors (Renault Samsung Motors) şi Dacia; de asemenea mai deţine 20% din acţiunile Grupului Volvo, excluzând divizia de autoturisme Volvo, care este în posesia celor de la Ford Motor Company. Renault deţine 99% din acţiunile Uzinei Dacia, fabrică unde s-au produs timp de 30 de ani peste 2 milioane de autoturisme, cele mai multe modele ce au avut la baza platforme Renault.

[modifică] Alianţa Renault Nissan (2000-în prezent)

Pe 27 martie 1999 se formează Alianţa Renault-Nissan, formându-se o companie mixtă fraco-japoneză, fiecare având propria identitate de marcă. Astfel Renault deţine 44,4% din acţiunile Nissan, iar aceştia deţin 15% din acţiunile celor de la Renault, însă fără drept de vot. În anul 2005, Nissan deţinea 5,74% din piaţa mondială, iar Grupul Renault avea o cotă mai mică, de numai 4,04% din piaţă mondială, astfel Alianţa Renault-Nissan deţinea 9,8% din piaţă cu 3.597.748 automobile vândute de constructorul japonez şi 2.531.500 de automobile vândute de Grupul Renault, plasând alianţa pe locul 4 în lume după GM, Toyota şi Ford.

Alianţa Reanult-Nissan în urma căreia Renault deţine 44,4% din acţiunile Nissan, iar acesta deţine 15% din acţiunile Renault

În anul 2004, cooperarea dintre cei doi constructori a avut ca rezultat crearea „platformei comune B”, pe baza căreia s-au construit modelele Renault Modus, Nissan Tiida, Nissan Lafesta, Renault Mégane (lansat în anul 2002) şi Dacia Logan (lansată în 2004, însă modelul era produs pe o versiune modificată a platformei B). Un alt exemplu al cooperării dintre Reanult şi Nissan l-a reprezentat dezvoltarea primelor motoare comune.

În 2006, Alianţa Renault-Nissan îşi manifesta înteresul pentru Uzina Daewoo de la Craiova, anunţul a fost făcut prin Directorul General al Automobile Dacia, François Fourmont. Însă competiţia pentru această uzină este foarte strânsă, acest lucru s-a produs datorită statului român care intenţionează să vândă pachetul majoritar unui investitor strategic. În copetiţie au intrat: General Motors, Ford, Alianţa Renault-Nissan şi Chery Automobile (China). Pe 6 iulie 2007, AVAS anunţă deschiderea documentaţiei depuse de Ford, acesta a fost singurul constructor care a continuat tratativele cu Comisia de Privatizare. Astfel Ford va cumpăra 72,4% din pachetul de acţiuni ale Companiei Automobile Craiova (Daewoo Craiova).

La sfârşitul anului 2006, alianţa caută un partener nord-american pentru a-şi consolida poziţia pe piaţa americană. În momentul actual Nissan este singur pe piaţa americană deţinând o cotă de piaţă de numai 6%, iar Renault lipseşte cu desăvârşire de pe aceasta piaţă de ani buni. După discuţiile eşuate cu GM, Alianţa Renault-Nissan s-a îndreptat spre Ford, însă după demiterea lui Bill Ford (Director General Ford) discuţiile s-au blocat. Actualul director Alan Mulally, fost director la Boeing, preferă să se ocupe de gravele probleme din interiorul companiei. O alianţă între cele trei companii ar atinge la nivel global o cotă de piaţă de 21%. Cu toate acestea, managerii Ford nu se grăbesc să declanşeze negocierile.

[modifică] Siguranţă

Renault dispune de numeroase studii în materie de accidentologie şi biomecanică, experienţă căpătată în cei peste 50 de ani, ajungând astăzi la o performanţă încă neegalată: Renault este constructorul cu cele mai multe modele – opt la număr – care au obţinut maximul de 5 stele la crash-testele EuroNCAP.

Grija pentru siguranţa pasagerilor se manifestă încă din anul 1951, când a fost construit Centrul Tehnic Lardy în apropierea Parisului, care avea menirea de a testa vehiculele atât ca funcţionare cât şi în cazul unui impact. În decursul anilor, tehnica şi modul de testare au evoluat sporind eficienţa testelor de impact. În acest interval, inginerii Renault au realizat numeroase măsurători, au efectuat teste virtuale de impact folosindu-se tehnică digitală pentru extinderea domeniilor de cercetare.

Rezultatele obţinute sunt analizate de Laboratory of Accident Research (sau LAB) care le utilizează pentru conceperea unor noi sisteme de siguranţă sau pentru perfecţionarea celor deja existente.

În anul 2000 Renault a lansat Programul internaţional „Safety for All” („Siguranţă pentru toţi”); acest program s-a adresat unui număr de peste opt milioane de copii din cele 21 de tări în care s-a realizat programul.

În momentul de faţă Renault ocupă poziţia de lider în siguranţa auto, producând de mai bine de 9 ani vehicule cu un grad ridicat de siguranţă activă şi pasivă.

[modifică] Renault în motorsport

2005: Fernando Alonso şi monopostul Renault în cursa din Statele Unite

Încă de la început Renault s-a folosit de competiţiile automobilistice pentru a-şi promova modelele şi pentru a se face cunoscută pe plan mondial. Treptat compania a dezvoltat o divizie sport numită Renault Sport (sau Renault Sport Technologies). În anul 1987, prin colaborarea dintre Renault Sport şi Alpine (acum această companie a fost integrată în divizia Renault Sport), Renault câştigă pentru a doua oară cursa de 24 ore de la Le Mans cu modelul Renault Alpine A442. Renault a participat şi la cursele de raliuri unde a dominat competiţiile prin modelul Renault 5 Turbo şi mai târziu şi în Formula 1. Debutul în Formula 1 a avut loc în anul 1977, anul în care Renault a concurat cu un monopost dotat cu turbosuflantă, însă până în 2003, compania a colaborat cu echipele Benetton F1 şi Williams. Din 2003, Renault se încrie în Formula 1 ca echipă de uzină, iar în anul competiţional 2004 Renault se claseză pe locul trei în ierarhia pe echipe. În 2005 şi 2006, Renault devine Campioană în Formula 1 la ambele categorii; constructor şi pilot (prin Fernando Alonso).

În 1982, un echipaj format din Jean-Luis Schlesser şi Phillipe Monnet a câştigat pentru Renault Raliul Paris-Dakar; aceştia au avut la dispoziţie un Renault 20 Turbo 4x4. După această performanţă Renault a continuat să participe la acest raliu cu un prototip Renault Kangoo Buggy, astfel în ediţia din 1999, constructorul mai câştigă o dată această competiţie. În anul 2000, echipa SCHLESSR-RENAULT ELF se clasează pe primul loc în Raliul Paris-Dakar, însă acea ediţie a fost ultima în care Renault a participat.

[modifică] Renault în România

În anul 1999 Renault a cumpărat uzinele Dacia de la Statul Român. Investitiţiile Renault în România se cifrează până în prezent (mai 2008) la 1,2 miliarde de Euro. Investiţiile Renault pe piaţa românească vor creşte cu 600 de milioane de Euro până în 2011^[1].

[modifică] Lider pe piaţa românească

Conform datelor înregistrate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România (APIA) în 2006, Grupul Renault deţinea 45% din piaţa românească. În raportul anual al asociaţiei, Dacia deţinea 37% din piaţă, iar Renault numai 8%. Cu toate acestea producătorul francez rămâne cea mai populară marcă de automobile importate (cel mai popular importator este Porsche România, care distribuie mărcile Audi, SEAT, Škoda, Volkswagen, Porsche, Volkswagen Autovehicule Comerciale şi Weltauto^[2]). Renault ocupă locul secund (după Dacia) cu 23.500 de automobile, în scădere cu 4% faţă de cele 24.474 comercializate în 2005. Pe locurile următoare se regăsesc (în ordina vânzărilor) Daewoo Craiova (23.186 de maşini), Škoda (20.541 de maşini vândute; în creşere faţă de anul 2005) şi Volkswagen (17.322 de maşini).

Cel mai vândut model în România este Renault Clio (13.249 de unităţi), secondat de Škoda Fabia (7.629 de unităţi) şi Renault Mégane (cu 6.882 de maşini).

[modifică] Renault Technologies Romania (RTR)

În anul 2007 Renault a deschis în România, la Bucureşti, un centru regional de inginerie denumit Renault Technologies Romania (RTR). În acest centru vor fi dezvoltate proiecte pentru automobile şi platforme tehnice, ce vor fi vândute în Europa Centrală şi de Est, Turcia, Rusia şi Africa de Nord. Menirea RTR este aceea de a veni în ajutorul planului ambiţios al celor de la Renault, care doresc ca până în anul 2009 să lanseze 26 de modele. Renault Technologies Romania aparţine de Renault Engineering şi va trebui să dezvolte opt modele pe an. Organizaţia Renault Engineering se împarte în două componente: un departament central şi centrele regionale.

Renault Technologies Romania, în directă legatură cu Customers Renault Technologies Romania (RTR), se va ocupa în principal de design şi testare, achiziţie şi suport (management, resuse umane, IT). Centrul se va ocupa de dezvoltarea trenurilor de rulare dar şi de dezvoltarea unor modele pornind de la platforma Logan.

[modifică] Cronologie

[modifică] Modele aflate în producţie

[modifică] Premii

[modifică] Maşina Anului în Europa

[modifică] Campionatul Mondial al Constructorilor în Formula 1

[modifică] Alte premii

[modifică] Cifre cheie

În anul 2007 Renault a vândut pe plan mondial 2,48 milioane unităţi, din care aproximativ 230.000 de automobile sunt marca Dacia^[3].

[modifică] Vezi şi

[modifică] Bibliografie

[modifică] Note

[modifică] Legături externe

v • d • m

Indicele CAC 40

Accor · Air France-KLM · Air Liquide · Alcatel-Lucent · Alstom · Arcelor-Mittal · AXA · BNP Paribas · Bouygues · Capgemini · Carrefour · Crédit Agricole · Dexia · EADS · EDF · Essilor · France Télécom · Gaz de France · Groupe Danone · L'Oréal · Lafarge · Lagardère · LVMH · Michelin · Pernod Ricard · PSA Peugeot Citroën · PPR · Renault · Saint-Gobain · Sanofi-Aventis · Schneider Electric · Société Générale · STMicroelectronics · SUEZ · Total · Unibail-Rodamco · Vallourec · Veolia Environnement · VINCI · Vivendi

Navigare

participare

Căutare

Trusa de unelte

În alte limbi

Cuprins