Morfem

În lingvistică, morfemul este unitatea cea mai mică din structura unui cuvînt care transportă informaţie. Morfemele se compun la rîndul lor din foneme.

De exemplu, cuvîntul neştiute conţine patru morfeme:

• ne exprimă negaţia,
• ştiut este participiul verbului a şti şi se formează la rîndul lui din două morfeme:
  • rădăcina şti şi
  • desinenţa (u)t,
• e marchează numărul plural pentru genul feminin sau neutru.

[modifică] Categorii de morfeme

[modifică] Morfeme libere

Morfemele libere sînt cuvinte de sine stătătoare, şi pot apărea ca atare în cuvinte compuse: floarea-soarelui, trei-fraţi-pătaţi, douăsprezece etc.

[modifică] Afixe

Pentru detalii, vezi articolul  Afixvezi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vezi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vezi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

Afixele sînt particule care nu pot exista independent, ci se lipesc de cuvinte pentru a le modifica sensul. Ele se împart, după poziţia în care se ataşează, în prefixe, sufixe şi, în anumite limbi, infixe (de exemplu limba tagalog sau limbile semitice).

Exemple de prefixe:

• ne-: nefericit, nereuşind,
• re-: reface, renaştere.

Exemple de sufixe:

• -tate: comunitate, bunătate,
• -va: cineva, cîţiva.

Alte sufixe pot servi de exemplu la trecerea cuvintelor dintr-o categorie gramaticală în alta (substantivare, adjectivare, etc.) sau pentru crearea de diminutive şi augmentative.

Infixele se folosesc de exemplu în limba tagalog pentru construirea formelor pasive: sulat (scrie) devine sinulat (scris) prin intercalarea infixului in.

[modifică] Morfeme flexionare

Inflexiunile sînt morfeme care ataşate unor cuvinte din anumite categorii morfologice servesc la flexionare sau la realizarea acordului gramatical. De exemplu declinarea substantivelor şi adjectivelor, conjugarea verbelor, se fac prin inflexionare.

Iată cîteva exemple în limba română:

• Flexionarea după număr a substantivelor:

o ţară, respectiv două ţări.

• Acordul în număr al substantivelor şi adjectivelor:

cal breaz, respectiv cai breji.

• Acordul în gen al substantivelor şi adjectivelor:

băiat înalt, respectiv fată înaltă.

• Flexionarea după caz a substantivelor:

omul, respectiv omului.

• Articularea substantivelor:

cafea, respectiv cafeaua.

• Flexionarea după persoană a verbelor:

tu aştepţi, respectiv el aşteaptă.

• Flexionarea după timp a verbelor:

eu scriu, respectiv eu scriam.

• Flexionarea după mod a verbelor:

tu alergi, respectiv aleargă!.