|
|
Monitor
Monitorul este un echipament periferic al calculatorului cu ajutorul căruia se afişează informaţiile şi se realizează comanda sau comunicarea între utilizator şi calculator.
Primele monitoare puteau afişa doar informaţia de tip text şi doar în format monocrom (verde, roşu sau galben pe fond negru, negru pe fond gri sau alb), spre deosebire de cele actuale care pot afişa milioane de culori.
[modifică] Dimensiuni ale diagonalei
Dimensiunile diagonale ale tuburilor folosite erau mici: 8, 9, 10, 12, 14, 15 ţoli. În prezent, valorile uzuale ale monitoarelor de tip CRT (cu tub electronic) sunt de 15, 17, 19, 20, 21, 22, sau 24 de ţoli.
Mărimea unui ecran este determinată de distanţa dintre două colţuri opuse ale acestuia. O problemă este că metoda de măsurare nu face deosebirea dintre raporturile de aspect ale monitoarelor cu mărimi diagonale identice, în sensul că suprafaţa determinată de diagonală scade cu cât ecranele devin mai dreptunghiulare. Spre exemplu, un monitor 4:3 21" are o suprafaţă de ~211 ţoli pătraţi, în timp ce unul 16:9 21" are o suprafaţă de numai ~188 ţoli pătraţi.
Această metodă de măsurare datează din primele vremuri ale televizorului CRT când tuburile rotunde erau în frecventă utilizare. Acestea aveau o singură dimensiune care descria mărimea ecranului. Când tuburile rotunde erau folosite pentru a afişa imagini dreptunghiulare, mărimea diagonalei era echivalentă cu diametrul tubului.
[modifică] Tehnologii de imagine
Asemenea televizorului, există multe tehnologii hardware pentru afişarea comenzilor generate de computer:
- Ecran cu cristale lichide (LCD). Ecranele TFT LCD sunt cele mai raspândite pentru computerele noi.
- LCD pasiv produce contrast slab, timp de raspuns înalt şi alte defecte de imagine. A fost folosit în majoritatea calculatoarelor portabile până în mijlocul anilor `90.
- LCD Thin Film Transistor (TFT) redă imaginea cu o calitate mult mai bună. Aproape toate LCD-urile moderne sunt TFT.
- Tub catodic (CRT).
- Ecrane cu plasmă.
- Proiectoarele video folosesc CRT, LCD, DLP, LCoS sau alte tehnologii pentru a trimite lumina prin aer, pe suprafaţa unui ecran de proiecţie.
[modifică] Măsurători de performanţă
Parametrii de performanţă ai unui monitor sunt:
- Luminozitatea, masurată în candele pe metru pătrat (cd/m²).
- Mărimea imaginii vizualizabile, masurată diagonal. Pentru CRT-uri, mărimea este, de obicei, cu un ţol mai mică decât tubul.
- Rezoluţia ecranului, numărul de pixeli ce pot fi afişaţi pe fiecare dimensiune.
- Distanţa dintre subpixeli de aceeaşi culoare, masurată in milimetri. Cu cât această distanţă este mai mică, cu atât mai ascuţită va fi imaginea.
- Rata de reîmprospătare descrie numărul de iluminări ale ecranului, într-o secundă. Rata maxima de reîmprospătare este limitată de timpul de răspuns.
- Timpul de răspuns, timpul necesar unui pixel să treacă din starea activă (negru), în starea inactivă (alb) şi în cea activă, din nou (negru). Este măsurat in milisecunde (ms).
- Raportul de contrast este raportul dintre luminozitatea celei mai strălucitoare culori (alb) şi a celei mai întunecate culori (negru), pe care ecranul este capabil să le producă.
- Consumul de putere, măsurat in waţi.
- Raportul de aspect, lungimea orizontală comparată cu cea verticală, e.g. 4:3 este raportul standard de aspect, un ecran cu lungimea de 1024 de pixeli, va avea înălţimea de 768 de pixeli. Un ecran widescreen poate avea raportul de aspect 16:9, un ecran cu lungimea de 1024 de pixeli, va avea înălţimea de 576 de pixeli.
- Unghiul de vizualizare, capacitatea ecranului de a fi văzut de la un unghi, fără degradare excesivă a imaginii, măsurat în grade, orizontal şi vertical.
Aspecte pozitive:
- Raport de contrast foarte ridicat (20000:1 sau mai mare, mult mai înalt decat majoritatea LCD-urilor şi ecranelor cu plasmă)
- Viteză mică de răspuns
- Culoare excelentă
- Poate afişa nativ în aproape orice rezoluţie şi rată de reîmprospătare
- Unghi de vizualizare ridicat
- Este o tehnologie stabilă şi testată de-a lungul anilor
Aspecte negative:
- Dimensiune şi masa mari
- Distorsiune geometrică in CRT-uri non-plate
- Consum mai mare de putere decât un LCD de aceleaşi dimensiuni
- Există riscul de a apărea efectul moire la cea mai mare rezoluţie
- Intolerant al mediilor umede
- Există un risc redus de implozie (din cauza vidului intern) dacă tubul este avariat
- Ratele de reîmprospătare scazute cauzeaza un pâlpâit observabil al imaginii
Aspecte pozitive:
- Foarte compact şi uşor
- Consum redus de putere
- Fără distorsiuni geometrice
- Rezistent
- Prezintă pâlpâit foarte redus sau absent, în funcţie de lumina de fundal
Aspecte negative:
- Raport scăzut de contrast
- Unghi de vizualizare limitat
- Lumina de fundal inegală poate crea distorsiuni de luminozitate
- Timpuri înalte de răspuns
- Adâncime fixă a culorilor
- Prezintă o singură rezoluţie nativă
- Mai scump decât CRT
- Pixelii morţi pot apărea în timpul fabricării
Aspecte pozitive:
- Foarte compact şi uşor
- Raporturi înalte de contrast (10000:1 sau mai mari)
- Viteză mică de răspuns
- Culoare excelentă
- Unghi de vizualizare ridicat
- Fără distorsiuni geometrice
Aspecte negative:
- Distanţă mare dintre subpixeli de aceeaşi culoare
- Pâlpâit observabil când este vizualizat la distanţe mici
- Temperatură ridicată de operare
- Mai scump decât LCD
- Consum ridicat de putere
- Prezintă o singură rezoluţie nativă
- Adâncime fixă a culorilor
- Pixelii morţi pot apărea în timpul fabricării
Informaţia este afişată pe un sistem de reţea ortogonală de puncte (pixeli) formând rezoluţia posibilă de lucru.
Valori uzuale ale rezoluţiei (lăţime x înălţime) sunt :
- 640x480
- 800x600
- 1024x768
- 1280x1024
- 1600x1200
Odată cu apariţia monitoarelor de tip flat panel (cu tehnologie TFT, LCD sau plasmă) monitoarele CRT încep să fie din ce în ce mai puţin fabricate pe plan mondial.
|