Finala Ligii Campionilor 2007

Liverpool şi AC Milan şi-au început campania încă din a treia rundă de calificare, ambele avansând în faza grupelor, pe care le-au şi câştigat. Ambele cluburi au învins, în drumul lor către finală, foste campioane ale Europei. AC Milan a învins pe Celtic F.C. (campioană în anul 1967), Bayern München (de patru ori campioană) şi pe Manchester United (campioană în 1999), iar Liverpool a trecut de deţinătoare trofeului, FC Barcelona şi de campioana din 1988, PSV Eindhoven.

Înainte de meci au fost probleme cu organizarea din cauza numărului mare de suporteri care au intrat pe stadion fără bilet. După meci, un purtător de cuvânt al UEFA a acuzat clubul Liverpool că are cei mai răi suporteri din Europa, o afirmaţie negată mai târziu de către preşedintele UEFA, Michel Platini.

[modifică] Drumul spre finală

[modifică] AC Milan

După tragerea la sorţi, Milan a trebuit să joace în turul trei preliminar cu câştigătoarea Cupei Campionilor Europeni din 1991, Steaua Roşie Belgrad. Milan a câştigat în prima manşă cu scorul de 1-0, după reuşita lui Filippo Inzaghi.^[1] Manşa a doua, din Belgrad, fost câştigată, deasemena de Milan, cu scorul de 2-1, marcatorii fiind Inzaghi şi Clarence Seedorf.^[2]

După alegerea grupelor, Milan a intrat în Grupa H, alături de AEK Atena, Anderlecht şi Lille. Primul meci din grupă al italienilor a fost cel împotriva celor de AEK Atena, acasă la Milan, pe stadionul San Siro. Milan a câştigat meciul, scor 3-0, datorită golurilor înscrise de Inzaghi în minutul 17, Gourcuff în minutul 42 şi Kaká, care a înscris dintr-o lovitură de pedeapsă în minutul 76.^[3] Al doilea meci a fost împotriva echipei franceze, Lille. Rezultatul a fost unul egal, scor 0-0, scor ce menţinea Milanul pe prima poziţie din grupă, cu 4 puncte acumulate .^[4] Următoarele două meciuri ale italienilor au fost în compania clubului belgian Anderlecht. Ambele meciuri au fost câştigate de Milan, primul, după un gol înscris de Kaká în minutul 58,^[5] iar al doilea terminat cu o victorie categorică, 4-1, după un hattrick a lui Kaká şi un gol înscris în prelungiri de Alberto Gilardino.^[6] Ultimile două meciuridin grupă au însemnat şi două înfrângeri pentru Milan. În primul meci a fost învinsă de AEK Atena, scor 0-1, mulţumită unui gol înscris de Júlio César. Cu toate acestea, la sfârşitul meciului, Milan a devenit calificată în runda următoare, datorită scorului de 0-0 înregistrat în partida dintre Anderlecht şi Lille.^[7] În ultimul meci din grupă, Milan a fost învinsă cu scorul de 0-2 de Lille.^[8]

În primul meci din runda eliminatorie, Milan s-a întâlnit cu Celtic.^[9] Prima manşă, jucată în Glasgow, s-a terminat cu scorul de 0-0, cu toate că Milan a ratat o ocazie uriaşă de gol prin Alberto Gilardino al cărui şut a fost apărat de portarul Artur Boruc.^[10] A doua manşă a fost câştigată de Milan, datorită golului înscris de Kaká în prima repriză de prelungiri a meciului.^[11]

În sferturile de finală Milan a întâlnit pe Bayern München din Germania. Prima manşă s-a jucat pe San Siro şi s-a terminat la egalitate, scor 2-2. Milan a deschis scorul prin Andrea Pirlo însă Bayern a egalat în minutul 78, după ce Daniel van Buyten a înscris după centrarea lui Salihamidžić. Milan a întrat din nou în avantaj, de data aceasta prin Kaká, care a fructificat o lovitură de pedeapsă, obţinută tot de el după faultul lui Lucio. Van Buyten a egalat din nou, cu un gol înscris în prelungirile meciului.^[12] Manşa secundă, de pe Allianz Arena a fost câştigată de Milan, care a înscris în prima repriză două goluri în patru minute.^[13]

În semifinală, Milan a jucat împotriva clubului englez Manchester United FC. Prima manşă, de pe Old Trafford, a fost câştigată de către echipa gazdă, scor 3-2. În minutul 5, Cristiano Ronaldo a deschis scorul. Milan a egalat în minutul 22, după ce Kaká a şutat printre picioarele lui Heinze, mingea ajungând în poarta apărată de van der Sar. 15 minute mai târziu, Kaká a adus Milanul în avantaj printr-un şut de la marginea careului. Wayne Rooney a readus egalitatea pe tabelă în minutul 59, şi apoi a înscris şi golul victoriei după ce şutul său l-a învins pe Dida, în prelungirile meciului. ^[14] În manşa a doua Milan a învins cu scorul de 3-0, (goluri: Kaká în minutul 11, Seedorf în minutul 30 şi Gilardino în minutul 78), scor ce i-a calificat pe Rossoneri în cea de a 11-a finală de Liga Campionilor .^[15]

[modifică] Liverpool F.C.

Liverpool a întâlnit pe Maccabi Haifa în turul trei preliminar.^[16] Prima manşă s-a jucat pe Anfield, Liverpool. Maccabi a deschis scorul în minutul 29, atunci când Gustavo Boccoli a înscris. Liverpool a egalat după doar patru minute datorită golului înscris de Craig Bellamy din centrarea lui Momo Sissoko. La două minute după ce a intrat pe teren, Mark González a înscris golul victoriei pentru Liverpool.^[17] În cea de-a doua manşă, Maccabi a deschis din nou scorul în minutul 22 prin atacantul Alain Masudi. La acest scor, Maccabi era echipa care mergea mai departe în competiţie datorită golului înscris în deplasare. Liverpool a egalat în minutul 54, Peter Crouch fructificând pasa perfectă a lui Jermaine Pennant. Cu scorul general de 3-2, echipa engleză şi-a asigurat calificarea în faza grupelor. ^[18]

După alegerea grupelor, Liverpool a intrat în Grupa C, în compania cluburilor Bordeaux, Galatasaray şi PSV Eindhoven.^[19] Primul meci din grupă, împotriva celor de la PSV Eindhoven, s-a terminat nedecis, scor 0-0. Steven Gerrard a avut cea mai mare ocazie a meciului, mingea şutată de acesta lovind bara porţii adverse.^[20] Următorul meci, împotriva echipei turceşti Galatasaray, părea tranşată încă din minutul 15. Peter Crouch a înscris în minutul 9 din centrarea lui Fábio Aurélio, iar 6 minute mai târziu Luis Garcia a dus scorul la 2-0. Liverpool a mai marcat încă odată în minutul 52 prin acelaşi Crouch însă finalul meciului a fost unul tensionat, echipa turcă înscriind de două ori.^[21] Următoarele două meciuri au fost împotriva clubului Bordeaux din Franţa. Liverpool a învins în ambele meciuri, cu 1-0 (Crouch) şi respectiv 3-0 (Luis Garcia de două ori şi Steven Gerrard), calificându-se în runda eliminatorie.^[22] Clubul englez şi-a asigurat primul loc în grupă după victoria cu scorul de 2-0 împotriva celor de la PSV Eindhoven, golurile fiind marcate de Peter Crouch şi Steven Gerrard.^[23] În ultimul meci din grupă, jucat la Istanbul, cu Galatasaray, Liverpool a pierdut cu scorul de 3-2.^[24]

Adversarul din prima rundă eliminatorie a fost deţinătoarea trofeului, clubul spaniol FC Barcelona.^[9] Prima manşă s-a jucat pe Camp Nou. Barcelona a dschis scorul prin Deco însă scorul a fost egalat în minutul 43, atunci când Craig Bellamy a înscris un gol cu capul.^[25] În minutul 74, Liverpool închis tabela prin golul lui Riise.^[26] În ciuda faptului că Barcelona a câştigat a doua manşă cu 1-0, echipa calificată a fost Liverpool, datorită golului în plus înscris în deplasare. ^[27]

În sferturile de finală, Liverpool s-a reîntâlnit cu o adversară din faza grupelor, PSV Eindhoven. Liverpool a câştigat ambele manşe, mai întâi cu scorul de 3-0 în deplasare, pe Philips Stadion, iar apoi cu scorul de 1-0 pe teren propriu, după golul lui Crouch din minutul 67.^[28]

În semifinală Liverpool s-a întâlnit cu o adversară compatrioată, Chelsea F.C.. Era a doua oară în trei ani când cele două cluburi se întâlneau în acest stagiu al competiţiei. Chelsea a câştigat primul meci cu 1-0, datorită golului înscris de Joe Cole în minutul 29.^[29] Manşa următoare s-a prelungit până la executarea loviturilor de la 11 metri, după ce Daniel Agger a egalat scorul general.^[30] După ce Boudewijn Zenden a înscris primul gol, portarul lui Liverpool, José Manuel Reina a apărat lovitura executată de Arjen Robben. Xabi Alonso, Frank Lampard şi Steven Gerrard au înscris în continuare, după care Reina a apărat şi şutul lui Geremi, lăsându-l pe Dirk Kuyt să execute lovitura decisivă. ^[30]

[modifică] Runda eliminatorie

[modifică] Problemele organizatorice

Din cele 63.800 de bilete existente pentru finală, doar 9.000 au fost puse la vânzare pentru publicul general. Restul au fost împărţite între cele două echipe (17.000 fiecare) şi între membrii şi sponsorii UEFA care au primit 20.800 de bilete.^[31]^[32] Acest fapt a dus la unele probleme înainte de începerea meciului.^[33] În timp ce fanii de înghesuiau la porţile stadionului, Poliţia greacă i-a informat că stadionul e plin şi au interzis accesul unor fani care aveau bilete. ^[34] Sursele UEFA au spus că peste 5000 de fani au intrat pe Stadionul Olympic fără bilete sau cu bilete false, în timp ce mii de fani cu bilete au fost refuzaţi, poliţia închizând porţile. ^[35] Din cauza acestui fapt situaţia a devenit tensionată, fanii lui Liverpool încercând să intre, forţând blocada impusă de poliţiştii greci. Poliţia specială a folosit gazele lacrimogene şi bastoanele pentru a împrăştia mulţimea.^[34]

Purtătorul de cuvât al UEFA, William Gaillard a dat vina pe fanii lui Liverpool pentru aceste probleme: Fanii lui Milan nu au avut aceleaşi probleme pentru că nu s-au comportat în acelaşi fel. ^[36] Un raport UEFA apărut imediat după meci i-a numit pe fanii echipei engleze cei mai răi fani din Europa, Gaillard declarând: Care alţi fani ar fura bilete de la ceilalţi suporteri sau de la copii? ^[37] Cu toate acestea, preşedintele UEFA, Michel Platini a admis mai târziu că declaraţiile au fost pripite.^[38] UEFA a fost şi ea criticată pentru proasta organizare şi pentru măsurile insuficiente pe care le-a luat, cu toate că ştia numărul mare de fani care urmau să călătorească la Atena. Simon Gass, ambasadorul Regatului Unit în Grecia a spus: Cu siguranţă au fost nişte probleme după ce biletele false au fost acceptate - este un lucru pe care UEFA trebuie să îl analizeze.^[39] Între timp, acţionarul clubului Liverpool, Tom Hicks a apreciat decizia UEFA de a aloca câte 17,000 de bilete celor două echipe, drept una nebună, ştiind că numai Liverpool aducea la Atena circa 40,000 de suporteri. ^[33]

[modifică] Mingea finalei

Adidas, firma care pune la dispoziţie mingile pentru toate competiţiile UEFA sau FIFA, a prezentat mingea finalei la data de 9 martie 2007, numită Adidas Finale Athens. Pe minge a fost imprimată sigla Ligii Campionilor şi culorile albastru şi alb, care reprezintă culorile steagului naţional al Greciei.^[40]

[modifică] Cronica meciului

Liverpool şi Milan i-au avut în acel sezon ca cei mai buni marcatori pe Kaká, care a fost desemnat şi golgheter cu 10 goluri înscrise, şi Peter Crouch, care a înscris şase goluri.

Milan a ales să poarte echipamentul alb-complet în finală, cu toate că după tragerea la sorţi, era considerată echipa gazdă.^[41] Au considerat că echipamentul este unul norocos (italiană maglia fortunata). Această decizie a însemnat că Liverpool putea să evolueze în echipamentele tradiţionale, cu tricouri roşii, şorturi roşii şi şosete roşii. În toate competiţiile europene câştigate de Liverpool, echipa a purtat acest set de echipament, două dintre aceste titluri fiind câştigate împotriva celor de la Milan, care jucaseră în alb complet.^[42]

Milan a început cu cea mai bătrână echipă din istoria finalelor Ligii Campionilor, cu o medie de vârstă de 31 de ani şi 34 de zile. Paolo Maldini, la 38 de ani şi 331 zile, a fost cel mai în vârstă jucător al finalei.^[43] Liverpool a introdus în echipa de start cinci jucători care au evoluat şi în finala din 2005: Xabi Alonso, Jamie Carragher, Steve Finnan, Steven Gerrard şi John Arne Riise.^[44]

[modifică] Prima repriză

Prima repriză a început tensionat, în primele minute fiind acordate un număr mare de lovituri libere cauzate de faulturi. Prima ocazie de gol a venit în minutul nouă când Jermaine Pennant l-a deposedat pe Marek Jankulovski, însă şutul trimis de acesta a fost prins de portarul milanezilor, Dida. Milan a răspuns în minutul 17 printr-o combinaţie între Pirlo şi Inzaghi, însă mingea ajunsă la Kaká în cele din urmă, a fost reţinută de Pepe Reina. În minutele următoare John Arne Riise şi Xabi Alonso nu au găsit poarta cu şuturi de la distanţă, în timp ce Massimo Oddo şi Marek Jankulovski au creat unele probleme pe flancuri. În minutul 35, Pennant l-a deposedat pe Maldini, însă pasa s-a către Kuyt a fost blocată. Spre deosebire de întâlnirea din 2005, în prima repriză s-a marcat numai un gol, înscris, împotriva cursului jocului, de către atacantul Filippo Inzaghi. Golul a venit în minutul 45, după o lovitură liberă executată de Andrea Pirlo. Mingea deviată a ajuns în poarta lui Pepe Reina, care se aruncase în direcţia opusă. ^[44] Reluările au arătat că mingea l-a lovit pe Inzaghi în mână în drumul spre poartă, însă arbitrul nu a considerat că a fost necesară acordarea unei lovituri libere pentru Liverpool.^[45] Inzaghi a declarat mai târziu că, deşi devierea a fost intenţionată, el nu a vrut să lovească mingea cu mâna.^[46]

[modifică] A doua repriză

Liverpool a jucat cu atenţie imediat după pauză, cu toate că tot ei continuau să aibă posesia mingii. În minutul 62, Liverpool şi-a creat cea mai mare ocazie de gol. Căpitanul Steven Gerrard a profitat de eroarea lui Gennaro Gattuso şi a scăpat singur cu portarul milanez, însă şutul său nu a avut forţa necesară pentru a-l învinge pe brazilian. Jocul a continuat după acelaşi tipar, acţiunile fiind concentrate mai mult în jumătatea milanezilor, însă fără ocazii mari de gol din partea celor două echipe. Antrenorul celor de la Liverpool l-a scos apoi de pe teren pe Javier Mascherano şi l-a introdus pe golgheterul Peter Crouch, pentru a forţa egalarea.^[44] Până atunci, Mascherano îl marcase bine pe Kaká, iar această schimbare îi dădea posibilitatea brazilianului să aibă mai multă libertate pe teren. În minutul 82 Inzaghi a evitat offsaidul, după o pasă a lui Kaká, şi l-a învins pe Reina, ducând scorul la 2-0. Dirk Kuyt a mai dat câteva speranţe în minutul 89 când a înscris după o deviere a lui Daniel Agger, însă Milanul a rezistat până la final, câştigând finala cu 2-1.^[44]

[modifică] După meci

Trofeul a fost acordat căpitanului celor de la Milan, Paolo Maldini, în Loja Invitaţilor de Onoare. În ultimii ani devenise o obişnuinţă ca trofeul să fie acordat pe un podium construit în centrul terenului, însă Michel Platini a revenit la fosta tradiţie de a înmâna trofeul din mijlocul fanilor. A fost prima dată când trofeul a fost acordat unui căpitan împotriva căruia preşedintele UEFA a şi jucat în trecut; spre finalul carierei Michel Platini juca la Juventus Torino, iar tânărul Maldini debuta pentru Milan.^[42]

[modifică] Detaliile meciului