|
|
Europa
Europa este, geologic şi geografic, o peninsulă, formând cincimea vestică a Eurasiei. Este considerată, în general, ca un continent de sine stătător, deşi aceasta este mai mult o definiţie culturală decât una pur geografică. Europa este mărginită la vest de Oceanul Atlantic, Oceanul Arctic - la nord, Munţii Urali şi râul Ural - la est, Marea Caspică, Munţii Caucaz şi Marea Neagră - la sud-est şi Marea Mediterană - la sud.
Ca mărime, Europa este penultimul continent din lume, fiind puţin mai mare decât Oceania, cu o suprafaţă de 10.600.000 km². Ca populaţie este al doilea continent în lume, după Asia, cu aproximativ 700.000.000 de locuitori, sau 11% din populaţia lumii.
Pentru detalii, vezi articolul istoria Europeivezi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vezi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vezi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].
Europa are o lungă istorie a unor mari reuşite culturale şi economice, începând din Epoca Bronzului. Originile culturii vestice sunt, în mod general, atribuite grecilor antici şi Imperiului Roman, care a supus întreg continentul pentru mai multe secole. După declinul Imperiului Roman, Europa a intrat într-o perioadă de stagnare, cunoscută sub numele de Evul Mediu, care s-a terminat prin fenomenul numit Renaştere şi prin Noii Monarhi, ce aveau să marcheze noi descoperiri, explorări şi creşterea cunoştinţelor ştiinţifice. Din secolul XV, naţiunile europene, în special Spania, Portugalia, Franţa şi Marea Britanie, au construit mari imperii coloniale, cu dependenţe în Africa, America şi Asia. Revoluţia Industrială a început în secolul XVIII, ducând la o prosperitate sporită şi, implicit, la o creştere de populaţie. După Al Doilea Război Mondial şi până la sfârşitul Războiului rece, Europa a fost împărţită în două mari blocuri politice şi economice: naţiunile comuniste din Europa de Est şi ţările capitaliste din Europa de Vest. În jurul anului 1991, blocul estic s-a dezintegrat.
Tabelul de mai jos afişează o listă a ţărilor europene după regiuni folosite de către Organizaţia Naţiunilor Unite.
Numele regiunii şi
al ţării cu drapel |
Suprafaţă
(km²) |
Populaţie
(est. din 1 iulie 2002) |
Densitatea populaţiei
(pe km²) |
Capitală |
| Europa de Est: |
Belarus |
207.600 |
10.335.382 |
49,8 |
Minsk |
Bulgaria |
110.910 |
7.621.337 |
68,7 |
Sofia |
Moldova |
33.843 |
4.434.547 |
131,0 |
Chişinău |
Polonia |
312.685 |
38.625.478 |
123,5 |
Varşovia |
Republica Cehă |
78.866 |
10.256.760 |
130,1 |
Praga |
România |
238.391 |
21.698.181 |
91,0 |
Bucureşti |
Rusia |
3.960.000 |
106.037.143 |
26,8 |
Moscova |
Slovacia |
48.845 |
5.422.366 |
111,0 |
Bratislava |
Ucraina |
603.700 |
48.396.470 |
80,2 |
Kiev |
Ungaria |
93.030 |
10.075.034 |
108,3 |
Budapesta |
| Europa de Nord: |
Åland (Finlanda) |
1.552 |
26.008 |
16,8 |
Mariehamn |
Danemarca |
43.094 |
5.368.854 |
124,6 |
Copenhaga |
Estonia |
45.226 |
1.415.681 |
31,3 |
Tallinn |
Finlanda |
336.593 |
5.157.537 |
15,3 |
Helsinki |
Guernsey (Regatul Unit) |
78 |
64.587 |
828,0 |
St. Peter Port |
Insula Man (Regatul Unit) |
572 |
73.873 |
129,1 |
Douglas |
Insulele Feroe (Danemarca) |
1.399 |
46.011 |
32,9 |
Tórshavn |
Insulele Svalbard
şi Jan Mayen (Norvegia) |
62.049 |
2.868 |
0,046 |
Longyearbyen |
Islanda |
103.000 |
307.261 |
2,7 |
Reykjavík |
Jersey (Regatul Unit) |
116 |
89.775 |
773,9 |
Saint Helier |
Letonia |
64.589 |
2.366.515 |
36,6 |
Riga |
Lituania |
65.200 |
3.601.138 |
55,2 |
Vilnius |
Norvegia |
324.220 |
4.525.116 |
14,0 |
Oslo |
Regatul Unit |
244.820 |
61.100.835 |
244,2 |
Londra |
Republica Irlanda |
70.280 |
4.234.925 |
60,3 |
Dublin |
Suedia |
449.964 |
9.090.113 |
19,7 |
Stockholm |
| Europa de Sud: |
Albania |
28.748 |
3.600.523 |
125,2 |
Tirana |
Andorra |
468 |
68.403 |
146,2 |
Andorra la Vella |
Bosnia şi Herţegovina |
51.129 |
4.448.500 |
77,5 |
Sarajevo |
Croaţia |
56.542 |
4.437.460 |
77,7 |
Zagreb |
Gibraltar (Regatul Unit) |
5,9 |
27.714 |
4.697,3 |
Gibraltar |
Grecia |
131.940 |
10.645.343 |
80,7 |
Atena |
Italia |
301.230 |
58.751.711 |
191,6 |
Roma |
Macedonia (FYR) |
25.333 |
2.054.800 |
81,1 |
Skopje |
Malta |
316 |
397.499 |
1.257,9 |
Valletta |
Muntenegru |
13.812 |
616.258 |
44,6 |
Podgoriţa |
Portugalia |
91.568 |
10.084.245 |
110,1 |
Lisabona |
San Marino |
61 |
27.730 |
454,6 |
San Marino |
Serbia |
88.361 |
9.663.742 |
109,4 |
Belgrad |
Slovenia |
20.273 |
1.932.917 |
95,3 |
Ljubljana |
Spania |
504.851 |
45.061.274 |
89,3 |
Madrid |
Vatican |
0,44 |
900 |
2.045,5 |
Vatican City |
| Europa de Vest: |
Austria |
83.858 |
8.169.929 |
97,4 |
Viena |
Belgia |
30.510 |
10.274.595 |
336,8 |
Bruxelles |
Elveţia |
42.290 |
7.507.000 |
176,8 |
Berna |
Franţa |
547.030 |
59.765.983 |
109,3 |
Paris |
Germania |
357.021 |
83.251.851 |
233,2 |
Berlin |
Liechtenstein |
160 |
32.842 |
205,3 |
Vaduz |
Luxemburg |
2.586 |
448.569 |
173,5 |
Luxembourg |
Monaco |
1,95 |
31.987 |
16.403,6 |
Monaco |
Ţările de Jos (Olanda) |
41.526 |
16.318.199 |
393,0 |
Amsterdam |
Europa Transcontinentală şi Asia:
|
Armenia |
29.800 |
3.229.900 |
101 |
Erevan |
Azerbaidjan |
86.600 |
8.621.000 |
97 |
Baku |
Georgia |
69.700 |
4.661.473 |
64 |
Tbilisi |
Kazahstan |
2.724.900 |
15.217.711 |
5,6 |
Astana |
Turcia |
783.562 |
70.586.256 |
93 |
Ankara |
| Europa sociopolitică |
Cipru |
9.251 |
788.457 |
85 |
Nicosia |
| Total |
10.176.246 |
709.608.850 |
69,7 |
|
[modifică] Mări şi oceane
Pentru detalii, vezi articolul limbile Europeivezi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vezi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vezi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].
Majoritatea limbilor Europei aparţine unei dintre cele trei familii lingvistice: limbilor romanice (dezvoltate din limba latină vorbită în Imperiul Roman), limbilor germanice (dezvoltate din limba pragermanică vorbită în partea de sud a Scandinaviei) şi limbilor slave (dezvoltate din limba slavă veche vorbită în Ucraina actuală)[1].
Limbile romanice sunt în uz constant în Europa de Sud-Vest, în ţările precum Franţa, Spania şi Italia, dar şi în România, Republica Moldova şi părţile Serbiei. Limbile germanice sunt vorbite în Europa de Nord-Vest şi Nord. Se folosesc limbile slave în Europa Centrală, Europa de Est şi Europa de Sud-Est[1].
În afară de cele trei familii sunt vorbite şi alte limbi. Limbile celtice, de mult dispărute, rămân în uz în câteva regiuni ale Europei, precum Scoţia, Irlanda, Ţara Galilor şi Bretania[2].
Multilingvismul şi apărarea limbilor regionale şi minoritare sunt recunoscute ca scopuri politice în Europa de astăzi.
|